Florence

Deși nu era frumoasă, era o franțuzoaică plină de vitalitate și de-a dreptul trăznită. Sau poate numai extravagantă. Era o bună organizatoare de întâlniri și avea excelente idei privitoare la predarea limbii franceze. Era, cred, o foarte bună didacticiană. Iși cunoștea bine meseria și și-o făcea cu plăcere. Era cam egocentristă, ca să nu spun de-a dreptul egoistă, o zgârie-brânză, de fapt prin această atitudine dezvăluia ceva dintr-o caracteristică națională care, nu degeaba, s-a perpetuat pe plan internațional. Era puternic individualistă și-și aronda cu o atitudine seniorială tot ajutorul pe care-l putea primi din partea unora mai mărunți (cum considera ea în mintea-i îngustată de aroganță), sub nivelul ei de trai și de civilizație. Uita, prea adesea, că umanitatea este un tot, o mare inimă care are nenumărate camăruțe pulsatile și care trebuie să învețe, la unison, să se sprijine pentru a susține activitatea globală. Deh,  prea individualistă, avea și idei de-a dreptul trăznite. S-a îmbrăcat odată, e drept că și constituția ei scheletică, de vegetariană înveterată, o avantaja,  în.... pagini de revistă de modă la o discotecă! A rămas de pomină, de buhul târgului, chiar dacă era un bal mascat la care fiecare avea libertatea să vină cum dorea. Imi amintesc că-și prinsese paginile între ele cu ace de siguranță și cu bolduri, pe care, dansând ca o apucată, le pipăia din când în gând, ca să nu le găsească desfăcute...A fost, ce mai!, de comă, cum dansa cu foile de revistă (era vorba de revista ELLE), prinse una de alta într-un echilibru precar, fiindcă,  de ce se mișca mai furtunos, de aceea acele intrau mai adânc în materia paginilor și le puteau sfâșia, fără preaviz, la cea mai fragilă mișcare de dans.