Make money

SponsoredTweets referral badge

Bricabrac pentru micii oac-oac-oac

Create your own banner at mybannermaker.com!
Copy this code to your website to display this banner!

Veniți în peștera lui Ali-Baba

Search - Buscad - Cherchez

marți, 15 septembrie 2009

9. Cayetano...iarna

Pe vremea lui Balzac, acum aproape două secole, era la modă o teorie (nu se știe nici azi cât de științifică, dar epistemologia științei a pierdut mult teren) despre corespondența dintre elementele feței, ale unei fizionomii, nas, buze, frunte, obraji, ochi, urechi și tipul de om pe care îl dezvăluie acestea. Balzac a fost influențat de această teorie și chiar din primul său roman, 'Les chouans' (ȘUANII), dezvăluie în portretizările pe care le face personajelor sale aceste corespondențe. Ceva asemănător teoretizează și Cezar Petrescu în romanul său romanțat despre viața lui Eminescu. Parafrazându-l el spune cam așa: jumătatea de sus a feței de la vârful nasului spre creștet reprezintă spiritualitatea omului, intelectul, iar partea inferioară de la nas la bărbie semnalizează despre trup, senzualitate. 'Trupul - fratele nostru porcul' - vorba lui Constantin Noica.
Teoria purta numele de frenologie în timpul lui Honore și etimologic vorbind e o...să-i zicem știință despre mărimea frunții, a calotei capului și, implicit, a dimensiunii creierului.
O frunte mare și lată, va fi semnul unui gânditor profund. Niște buze groase - marca unei persoane hedoniste, dedicată șieși, egocentristă și urmărind satisfacerea propriilor plăceri.
Ați zice că e neserios să te iei  după astfel de judecăți și tipologii umane cam abracadabrante.
DAR - de curând am dat peste un manual de criminalistică pe care l-am răsfoit cu mare curiozitate și citit pe alocuri. Peste ce credeți că am dat la capitolul ...fizionomii de criminali și descrieri de semnalmente tipice clasei? Peste frenologia de acum aproximativ 200 de ani, din vremea creatorului lui Eugenie Grandet!

My other window opened to world

Lista mea de bloguri

Digi-titluri