3. Capete de baiat

Incep să înțeleg cum de este atât de greu să desenezi copii și chiar să desenezi ca un copil. Eugene Ionesco reușea. I-ați văzut desenele? Dar pe copiii lui Velasquez ori ai lui Caravaggio? Ca să nu mai vorbesc de cei ai lui Gainsborough?
Ei, bine, ori de câte ori am încercat, nu am izbutit să surprind prospețimea și inocența fețelor lor, deși nu toți au aceste caracteristici. Vă amintiți 'Las Meninas' al lui Velasquez? Prim planul tabloului este ocupat de o fetiță, infanta, în apropierea căreia se află un bufon pitic și un câine. Examinând puțin expresia feței ei, mă întreb câtă inocență, în sensul de necunoaștere, am mai putea spune că are. O fetiță cam de aceeași vârstă cu ea, dar aflată la poalele piramidei sociale, unde ambianța este cea de muncă trudnică, violență, agresivitate,dintr-o familie al cărei unic scop este supraviețuirea, este oare mai inocentă decât infanta?
Oricum, suntem obișnuiți să considerăm că inocența este caracteristica cea mai importantă a unui copil și nimeni nu s-ar gândi să-l asocieze cu 'perversitatea' sau 'răutatea voluntară și programatică'. Legat de ceea ce spun acum, fac un salt ușor de la desen/ pictură la literatură, pentru a aduce în prim plan o mică scriere a lui Mario Vargas Llosa, 'Elogiul mamei vitrege', unde, în mod neobișnuit și șocant, personajul mamei vitrege, al adultului deci, este cel binevoitor, cald și inocent, inocență de adult care decurge tocmai din imposibilitatea adultului de a întrevedea măcar urma unei răutăți vicioase în ființa gingașă a unui copil. Este reabilitată moral tocmai mama vitregă, acest personaj negativ și cal de bătaie al atâtor basme (din toate literaturile lumii, dintre care mai cunoscut este cel al lui 'Hansel și Gretel'). Iar copilul, un băiețel de nouă-zece ani, este...cutia cu suprize: de o răutate mefistofelică, hotărât să uneltească și să bage intrigi sub înfățișarea inocenței pe care n-o poți nici măcar bănui. Asta da, lovitură de teatru!

Capete de baiat