Credeam într-o vreme că frumusețea e mai ușor de surprins decât caracteristicul (ceea ce este specific și definitoriu pentru o fizionomie), urâtul, caricatura. Dar a trecut o altă vreme până să-mi dau seama că nici frumusețea nu e atât de ușor de fixat în pulsația unui desen. Mai întâi, pentru că un desenator este un pătrunzător și fin observator al trăsăturilor fizionomiei umane, el poate face, în virtualitatea unui gând nerostit, paralelisme între fizionomii animaliere și fizionomii umane, o corespondeță care există dintotdeauna. Pe ea, se bazează, în mare, și corespodențele semnelor zodiacale și lucru curios, m-am întrebat cum de harta cerească reproduce, grosso modo, repere ale naturii pământului și credințele spirituale din mituri. Interesant amestec de simboluri zodiacale care reunesc cele patru elemente fundamentale ale formării materiei - apa, focul, pământul și aerul. Ele sunt atât complementare, cât și antitetice, dar se și grupează supunându-se unui criteriu definitoriu. Animale de pământ (capricornul, taurul), de foc (leul, berbecul)și de apă, acvatice, (racul, peștii, scorpionul), se combină cu reprezentări mitice omenești, precum 'gemenii', 'săgetătorul', 'fecioara', 'balanța', care sunt simboluri ale aerului. Acest tip de distribuție cuaternară era curentă în Evul Mediu și fiecărui element material indispensabil vieții îi era asociat niște caracteristici de temperament, caracter și conduită. Acestora li s-au adăugat anumiți cuantificatori verbali (sau indicatori de acțiuni umane, știut fiind că fără 'Verb'nimic nu există) adică ce face și ce nu face categoria respectivă de oameni clasificați conform simbolului. Un exemplu:
Fecioara - semn de pământ, va avea simț practic și critic, pătrunzător spirit de observație de unde decurge un deranjant simț critic - și mai puțin autocritic, desigur. Dar, spuneți-mi, oare criticii adevărați nu se selectează dintre cei mai buni observatori ai fenomenelor, că acestea sunt sportive, politice, literare, istorice etc? Cee ce i se poate reproșa acestui zodiac este prea larga pălărie a simbolului sub care se includ nenumărate individualități, toate născute, să zicem, în zodia Leului, toate persoane dinamice, energice, simpatice (mai mult sau mai puțin), cuceritoare (pe ideea că și leul este un cuceritor), luptătoare, cu dezvoltat simț al posesiei și, chiar, geloziei (să amintim oare că un singur mascul leu e stăpân absolut peste 7-8 leoaice, care îi vânează și îi cresc progeniturile?). Si întrebarea pe care și-o pune fiecare, dintre cei neîncrezători în justețea unor astfel de caracterizări zodiacale,
'eu ce am deosebit, în personalitate, în destin, în viață, dacă mă înglobez în mulțimea zisă 'leu' alături de alte 10 milioane de oameni'??? Nimeni nu dorește să fie doar o 'pietricică' dintr-o mulțime, vrea să fie 'ăl mai...' și 'ăl mai...', ce mai aspirația spre unicitate a vremurilor noastre este reprezentată și de această năvalnică răbufnire de ...individualități creatoare, ce se vor prezenta, vor juca (diferite comedii), își vor da în petic cu multiplele talente ce le posedă sau, pur și simplu, vor căuta să-ți acroșeze atenția cumva, cu ceva de vânzare sau de ...creație originală...
De aceea, e greu să prindem frumusețea azi mai mult ca niciodată în vremuri apuse. Atunci canoanele erau clare, acum canoanele însele sunt puse sub semnul dubiului,iar noțiunea de frumusețe este destul de elastică, ca să includă cunoscuta simetrie și armonie clascică, dar și asimetria provocatoare a unui nas acvilin ori a unor ochi ciacâri sau a unor buze groase. Astăzi nimeni nu se mai mulțumește cu frumusețea caucaziană, a rasei albe, ci caută mai dinadins frumuseți provocatoare și puțin obișnuite arealului cotidian de viețuire, frumuseți cum ar fi cele din țările orientale (China, Japonia), africane sau arabe. Cu cât omul este mai exotic și mai îndepărtat de tiparele obișnuite, cu atât mai atrăgător devine!
Aveam, de pildă, credința că e imposibil să găsești un indian/ indiancă cu ochi albaștri și, să zicem, un iranian cu ochi verzi. Ce dezamăgire plăcută, dacă pot spune așa! Nu numai că le-am văzut aievea aceste întruchipări ale unor fizionomii...de vis, ireale, care mi-au dat fiori dulci pe șira spinării, dar m-au și lăsat mută de admirație.