Era o franțuzoaică micuță și subțirică, simpatică foc, fără fumuri de mare locuitoare a țării hexagonului. Era de loc din Bretania și avea acasă o grămadă de pisici, punct la care am subscris imediat cu elan. Era atât de minionă și fragilă, croită pe calapodul unei miniaturi prețioase lucrată cu migală și cred că ea ar fi intrat pe urechea acului din poveștile arabe despre cămile, derviși și djini. Mă uimea tiparul acestei
'croieli', cu atât mai mult cu cât se opunea celui din care eram eu, așa încât am devenit imediat prietene la cataramă, justificând aserțiunea care vorbește despre uniunea contrariilor. Odată, am întrebat-o ce mănâncă, fiindcă ori de câte ori ne întâlneam, uimirea mea suia, într-un crescendo, spre stupoare, văzându-i puținătatea trupului și întrebându-mă în secret dacă o ființă atât de diafană, cum trebuie că au fost elfii din mitologiile nordice, se mai hrănește și cu altceva decât cu aer.
'N-am mâncat nimic azi ', îmi zicea.
'Și nu ți-e foame?', mă miram eu de pe poziția unei mâncăcioase.
'Deloc', îmi surâdea ea vag încurcată.
Și ca să-mi dovedească că, totuși, nu face parte dintre făpturile aeriene pomenite și că știe ce înseamnă mâncarea solidă, am intrat împreună într-o cofetărie, de unde a luat un pumn de cornulețe (prăjiturile și dulciurile pregătite în bucătăria leșească sunt vestite) cu nucă: pe unul și l-a reținut, l-a ciugulit un pic, și apoi mi-a zis că s-a săturat, iar pe restul mi le-a pus mie în palmă.
De unde să știu eu pe atunci că există și oameni ce suferă de
inedia sau care practică acest lucru ca pe un stil de viață sau ca pe o credință, dacă viață se poate numi, faptul de a nu mânca și a nu bea nimic, nici măcar apă?!? Hindușii cred că asceții trăiesc numai din forța lor vitală (
prana) și n-au nevoie de mâncare și nici măcar de apă...Ca un fel de Budha.
Poate că Celine era
un budha feminin.